DSC_0041

Vatra Dornei

Vatra Dornei este un municipiu din județul Suceava, în nord-estul României. Localitatea este situată în regiunea istorică Bucovina de sud. La recensământul din anul 2011, localitatea avea o populație de 14.429 locuitori, fiind al cincilea centru urban ca mărime al județului. A fost declarată municipiu în anul 2000, fiind cel mai recent și cel mai mic municipiu din județul Suceava. Vatra Dornei este cunoscută încă din secolul al XIX-lea, ca stațiune balneară și pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Demografie

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Vatra Dornei se ridică la 14.429 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 16.321 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (92,77%). Pentru 5,93% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (88,96%), cu o minoritate de romano-catolici (2,2%). Pentru 6,11% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

DJI_0112

Istorie

Existența Dornei este atestată încă de pe vremea întemeierii statului Moldova, conform unei legende care leagă numele localitații de o dragoste tragică a întemeietorului Dragoș Vodă. Acesta s-ar fi îndrăgostit de păstorița localnică Dorina, pe care a ucis-o dintr-o greșeală și, în amintirea ei, a decis ca apa lângă care s-a petrecut drama să poarte numele ei.

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1592. La 14 mai 1600 Mihai Viteazul trimite spre Moldova armata condusă de generalul său, Baba Novac. Acesta urmează drumul prin Candreni, peste Mestecăniș, spre Câmpulung și apoi spre Suceava, în urmărirea domnului Moldovei Ieremia Movilă.

După anul 1775, Dorna intră sub stăpânire austriacă, împreună cu restul Bucovinei, iar locuitorii din Dorna deven iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Faptul generează conflicte care durează aproape un secol. Locuitorilor li se iau drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li se pus taxe pe fânețe și păduri și sunt obligați să presteze munci neplătite la diferite lucrări edilitare inițiate de coroană. De asemenea, ei trebuie sa dea autorităților biruri în natură (găini, lână și lemne). Pe teritoriul târgului Dornei se desfășoară numeroase conflicte sângeroase care sfârșesc prin însemnate pierderi de vieți omenești. În 1884, o sentință a autorităților austriece pedepsesc formal pe unul dintre opresorii locali cu o „dojană severă”.

Locuitorii Dornelor încearcă să pună capăt opresiunilor și nemulțumirilor prin plângeri repetate la împărat și la autoritățile locale dar ele nu pot fi soluționate până în jurul anului 1850, când este abrogată vechea constituție austriacă și începe perioada de 11 ani a absolutismului monarhic.

Evoluția edilitară și urbanistică a localității Dorna este puternic marcată de descoperirea uriașelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafață de mai multe zeci de kilometri pătrați și cunoscute de ciobanii locului încă din anul 1750, fiind botezate de aceștia „izvoare cu burcut” (nume împrumutat probabil din maghiarul „borviz”). O cercetare științifică a apelor minerale din ținutul Dornelor este cunoscută în literatura de specialitate în jurul anului 1790. Chimistul Hacquette de Nürnberg realizează în această perioadă o analiză relativ completă a apelor din Dorna și din localitățile limitrofe Candreni și Șar. Recunoașterea oficială a importanței izvoarelor minerale și o analiză completă a lor, se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch. Acesta se ocupă mai întâi de apele minerale din Poiana Negrii pentru ca apoi, din anul 1810, să înainteze autorităților de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasă a băilor din Vatra Dornei și a izvorului din Poiana Negrii, cu o propunere de relativă sistematizare a lor.

Din scrierile și rapoartele doctorului Plusch rezultă că, în forma lor primară, băile se făceau cu apă scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului Ioan, situată la numai 200 de pași de drumul împărătesc. Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea stațiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic și material al proprietarului minelor din Iacobeni, Manz de Mariense.

Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch, este aprobat prin decretul administrației din 17 ianuarie 1811, iar inginerul Buholzer primește ordinul să construiască o clădire cu șase căzi de baie la care apa minerală să fie adusă printr-o conductă și apoi să curgă prin jgheaburi.

În anul 1870 Fondul Bisericesc Român cumpără Băile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreună cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi se ridică un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior se va construi Hotelul nr. 1 și Cazinoul Vatra Dornei.

O descriere a stațiunii în jurul anilor 1880-1895 rezultă din însemnările inginerului Crasuschi, fost director al minelor din Iacobeni. Izvoarele erau captate în mod primitiv. Acestea prezentau niște găuri pătrate împrejmuite cu bârne și acoperite cu coajă de brad, fără nici o izolare. Aceste gropi erau umplute cu apă cu rugină murdară, în care cântau broaștele. Din aceste izvoare curgea apa prin niște jgheaburi, în butoaie deschise așezate pe bârne. Din aceste butoaie apa curgea prin țevi de metal spre locul unde era încalzită și de acolo la căzi. În total pe teritoriul localității Vatra Dornei au fost puse în valoare 15 izvoare de ape minerale.

O etapă nouă în dezvoltarea stațiunii balneare se înregistrează în anul 1895. La această dată geologul Stur întreprinde un studiu geologic al stațiunii Vatra Dornei și al terenului pe care este amplasată. În baza acestui studiu se proiectează și se dezvoltă stațiunea după 1895.

În anul 1899, principalele obiective ale stațiunii balneoclimaterice Vatra Dornei sunt finalizate și inaugurate. Între acestea se numără: Izvorul Ioan (denumit ulterior Izvorul Unirea), Izvorul Ferdinand și Izvorul Sentinela, toate aflate în vecinătatea cazinoului. Descoperit în anul 1871, Izvorul Sentinela este amenajat de fostul director al minelor din Iacobeni în anul 1897. Inițial, el a purtat numele fostului ministru al agriculturii al Imperiului Austriac, numindu-se Izvorul Falkenhein, dar românii din Dorna constituiți între 1898-1901 în Societatea culturală patriotică „Sentinela” hotărăsc să acorde numele instituției lor acestui izvor renumit. După 1948 izvorul se numește „23 August”, revenind la vechiul său nume, Sentinela, după Revoluția din decembrie 1989.

Printre edificiile devenite monumente arhitectonice ale localității se numără și stabilimentul balnear construit în anul 1895, în care se executau proceduri cu ape carbogazoase și nămol de Dorna.

Localitatea Vatra Dornei se dezvoltă începând din secolul al XVIII-lea în jurul stațiunii balneare și concomitent cu aceasta. Până în anul 1774 Dorna este dependentă de Ocolul Câmpulung și din această cauză nu are nici sigiliu, nici vornic. Dreptul de a avea sigiliu și vornic sau primar este dobândit abia în anul 1823, dar localitatea continuă să existe sub suzeranitatea vornicului de Câmpulung până în 1853.

În anii de după 1853 surse scrise ale istoriei locale pomenesc despre răscoalele dornenilor împotriva recrutării cu sila, despre construcția în 1830 a Podului Armeanului care traversa Râul Bistrița în zona Chilia și despre nenumărate persecuții la care au fost supuși locuitorii ținutului Dornei de către stăpânirea habsburgică.

În anul 1848, în perioada când primar este George Burcă, se construiește în locul actualului pod de la piață, un pod care s-a numit „al vicilicilor” (participanții dorneni la evenimentele revoluționare de la sfârșitul secolului al XVIII-lea).

Un an mai târziu, în 1849, Bucovina este dezlipită de Galiția și ridicată la rangul de ducat. Această acțiune a permis ridicarea satului Dorna la rangul de târg în 1855 și înscrierea sa în actele oficiale ale stăpânirii habsburgice sub numele Vatra Dornei. În același an, la 9 septembrie, se înființează la Vatra Dornei Oficiul Mixt de Județ Dorna, similar cu Instituția Prefecturii.

În anii următori istoria locului pomenește tot mai des despre nemulțumirile dornenilor, despre înfățișările lor cu plângeri la împăratul Franz Joseph al Austriei, despre implicarea unor mari personalități ale vremii, precum Eudoxiu Hurmuzachi, în lupta lor pentru emancipare socială și administrativă.

În anul 1868 se creează Prefectura Câmpulungului, iar după 1872, când este desființat Domeniul Imperial Câmpulung, începe dezvoltarea administrativă a localității în strânsă legatură cu dezvoltarea stațiunii balneare.

Între 1850 și 1875 la Dorna se perindă mai mulți vornici și primari. Ziarul „Deșteptarea” din Cernăuți scria: „În anul 1875 Vatra Dornei nu mai era un sat, ci târg și noul comitet comunal de acolo era în mare încurcătură fiindcă nu avea nici un om potrivit de primar. În ziua alegerii primarului căpitanul vine la Vatra Dornei, cheamă noul comitet ales și îi spune că ar fi bine sa aleagă primar un om cu carte, pentru că Vatra Dornei îi acum târg și un om fără carte n-ar putea cârmui o comună ca aceasta. Toți cărturarii din noul comitet au spus la vorba capitanului «Amin», numai Vasile Deac a zis fără sfială «Nu», deși el a fost și este om fără carte. Întrebându-l căpitanul pe Deac cine socoate că ar fi bun de primar, Deac a răspuns: «Eu socot că aș fi cel mai bun!» Și știți ce s-a întâmplat? Toți cărturarii din comună au strigat «Da! Dacă Deac se primește să fie primar, apoi el îi cel mai bun!»”

Instalarea lui Vasile Deac în funcția de primar al orașului, coincide cu perioada când se studiază de către oamenii de știință ai vremii și de către administrația Bucovinei și a Câmpulungului dezvoltarea stațiunii balneare Vatra Dornei.

În deceniul următor instalării lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernăuți devine proprietarul izvoarelor de ape minerale și al așa-zisului institut balnear. În această conjunctură se pune tot mai acut problema dezvoltării băilor la nivelul edilitar al stațiunilor cunoscute deja în Europa. Ajutat de arhitecți și oameni de știință, proprietarul băilor întocmește un proiect pentru construirea unor edificii de tratament, cazare și petrecere a timpului liber, pe care dorește să-l materializeze în afara dezvoltării urbanistice a localitații.

Proiectul Fondului Bisericesc este supus în anul 1883 aprobării împăratului Franz Joseph și prin aprobarea acestuia, proiectul căpătă posibilitatea intrării în execuție. Modul de a gândi al autorităților Fondului Bisericesc nu îi convine primarului Vasile Deac și, consultându-se cu arhitecți și oameni de știință recunoscuți în epocă, ajunge la concluzia că singura posibilitate de a forța dezvoltarea târgului concomitent cu stațiunea balneară este solicitarea unei audiențe la împăratul Franz Joseph. Obține audiența la împărat în anul 1886 și, odată cu aceasta, aprobarea pentru dezvoltarea urbanistică a localității Vatra Dornei, pe teritoriul central al căreia urmau să fie instalate Palatul Comunal, Palatul Național, clădirea școlii primare, Gara Mare și Gara Băi, Biserica romano-catolică și Templul Evreiesc.

Pentru început și având rezervată suma de 60.000 de coroane pentru construirea Palatului Comunal și 30.000 de coroane pentru zidirea unei școli românești de trei clase, el trece la execuția proiectelor. Lucrările construcțiilor aprobate de împărat sunt conduse de un meșter italian care se instalează în Vatra Dornei pe cheltuiala primăriei și, în anul 1895, încep lucrările de construcție a Palatului Comunal, care se desfășoară în același timp cu lucrările de construcție ale școlii generale. În localul Palatului Comunal funcționează și un han, în locul hanurilor care au dispărut până la finele deceniului al optulea și un restaurant, care dăinuie până în anul 1938.

În toamna anului 1897 este dată în folosință și clădirea Școlii Generale (astăzi Școala nr. 1). Înainte de a se încheia lucrările de construcție a Palatului Comunal, Vasile Deac începe lucrările de construcție a Palatului Național, care urma să adăpostească sediul Societății culturale și al cabinetului de citire „Sentinela”. „Sentinela” este prima asociație patriotică a românilor din Vatra Dornei, acționând consecvent pentru izbândirea idealurilor naționale. În timpul mandatului lui Vasile Deac se construiesc, de asemenea, în anul 1902, gara cunoscută sub numele de Gara Mare (stația CFR Vatra Dornei) care leagă pentru prima dată Suceava de Vatra Dornei și se începe construcția Gării Vatra Dornei Băi, care este dată în folosință după decesul primarului. Tot în timpul mandatului lui Vasile Deac sunt concepute și parțial demarate lucrările Templului Evreiesc și a Bisericii romano-catolice. Aceasta este lovită de două obuze în timpul Primului Război Mondial, urmele loviturilor fiind vizibile și astăzi în peretele estic.

Vatra Dornei este declarat oraș al Imperiului Austro-Ungar la 17 decembrie 1907. Primul Război Mondial aduce luptele pe creasta munților din jurul orașului Vatra Dornei transformându-l pe acesta și stațiunea într-o fortăreață armată a austro-ungarilor. Staționarea trupelor la Vatra Dornei durează aproape doi ani, timp în care sunt distruse și orașul și stațiunea, dar după unirea Bucovinei cu Regatul României se pune problema refacerii și administrării băilor. În anul 1919 se formează un consorțiu care ia în arendă stabilimentele balneare pe termen de un an. Acțiunea se repetă în anii 1920, 1921 și 1922, dar condițiile de arendare sunt nefavorabile administratorului (Fondului Bisericesc) pentru că oferă arendașilor venituri uriașe în timp ce câștigul proprietarului este derizoriu.

Ulterior, se stabilește printr-o licitație trecerea în administrarea aceluiași consorțiu a băilor pe termen de 20 de ani, dar câștigătorul licitației nu își îndeplinește obligațiile ci, dimpotrivă, inițiază câteva acțiuni pentru repudierea drepturilor Fondului Bisericesc. Litigiul se încheie prin intervenția ministrului agriculturii de atunci, prof. dr. Iancu Nistor, care determină Statul Român să permită Fondului Bisericesc exploatarea băilor în regie, oferindu-i trei milioane de lei avans pentru reabilitarea stabilimentelor și restaurarea daunelor aduse în timpul războiului.

Primarul Petru Forfotă îi prezenta Regelui Mihai I stabilimentele stațiunii balneare în următorii termeni: „Publicul ce a vizitat această stațiune în anii de după război a putut fi pe deplin satisfăcut în așteptările sale de ceea ce i se oferea. Bineînțeles că au existat și lipsuri în dezvoltarea stațiunii. Lipsește canalizarea, apeductul, asfaltarea sau pavarea străzilor orașului, etc. Aceste lucrări nu au putut fi executate până acum, din cauză că au lipsit fondurile necesare. Trebuie știut că administrația comunală a acestui oraș luptă cu mari greutăți financiare din cauză că veniturile curente nu curg în visteria comunală, după cum aproape toți vizitatorii care vin la Vatra Dornei cred. Veniturile directe aduse de stațiune aparțin Fondului Bisericesc care a fost și înainte de război și este și astăzi proprietarul stabilimentului de băi. Ori, Fondul Bisericesc nu a contribuit niciodată cu venituri realizate din stabilimentele balneare, cu nimic la lucrările edilitare ale orașului. În același timp nici taxele de cură încasate de către forțele comisiei balneare nu intră în visteria administrației comunale ci sunt folosite în alte scopuri. Administrația comunală a fost și este și azi obligată să acopere nevoile edilitare ale orașului și stațiunii balneare Vatra Dornei numai prin mijloace proprii. Cu toate greutățile acestea nedrepte și ingrate, administrația comunală pe care am cinstea să o conduc este în prezent pe punctul culminant al sforțărilor sale de a înființa apeductul și canalizarea. Îmi fac o prea placută datorie să arăt că numai grație înțelegerii pe care am găsit-o la membrii guvernului în frunte cu primul ministru și ministrul de interne Gheorghe Tătărascu și ministrul agriculturii prof. dr. Iancu Nistor, am primit cel mai larg concurs ca în următorii trei ani apeductul și canalizarea să fie realizate.” În acest fel orașul Vatra Dornei și stațiunea balneară intră în perioada lor de emancipare edilitară modernă.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în special în a doua sa parte, anii 1943-1944, stațiunea balneară Vatra Dornei suferă nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată după 1945 a preia băile prin actul naționalizării de la 11 iunie 1948 și începe o vastă campanie de refacere și modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea stațiunii. Imediat după 1950, stațiunea balneară Vatra Dornei intră în exploatare la întreaga capacitate și până în 1989 continuă să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă, etc. În anul 2000, orașul este ridicat la rangul de municipiu.

Cultura

Centrul de desfășurare a majorității activităților culturale din municipiul Vatra Dornei este Casa de Cultură „Platon Pardău”. Aici au loc expoziții, spectacole de teatru, spectacole folclorice, vernisaje și alte manifestări artistice locale. În interiorul clădirii există, începând din anul 2002, sala multifuncțională „Salonul Alb”, în care au loc simpozioane, dezbateri, ședințe, microconcerte, expoziții de pictură, grafică, sculptură, ceramică și artă fotografică. Casa de cultură este situată în centrul orașului, pe Strada Gării nr. 2, și poartă numele poetului și scriitorului Platon Pardău, originar din Vatra Dornei.

Muzee

Muzeul de Științele Naturii și Cinegetică din Vatra Dornei, localizat pe Strada Unirii nr. 3, a fost înființat în anul 1952, fiind deschis oficial abia în 1957. Este constituit din două secții: Secția de Faună și Floră din zona Dornelor și Secția de Cinegetică din județul Suceava. Exponatele de faună și floră sunt prezentate redând aspecte din mediul lor natural, ceea ce dă un plus de atractivitate pentru publicul vizitator. Sunt abordate probleme de ocrotire a naturii, de taxonomie, filogenie și ecologie. Parterul muzeului prezintă colecția cinegetică. Animalele vertebrate sunt prezentate în ordine evolutivă: pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere. De asemenea, muzeul include un interior vânătoresc (realizat cu obiecte din coarne căzute, blănuri, fazani și capete de căprior naturalizate) și Sala Trofeelor (unde sunt expuse trofee de blană, trofee de coarne și trofee de colți de mistreț, adunate din această regiune).

Muzeul de Etnografie din Vatra Dornei, situat pe Strada Mihai Eminescu nr. 17, în clădirea primăriei, a fost înființat în anul 1987 și oferă o imagine de ansamblu a creației populare din zona montană a Bucovinei. Expoziția reprezintă cursiv domeniile principale ale artei populare, structurate sub forma zonelor etnografice montane. Sunt ilustrate preocupările de vârf ale locuitorilor de pe aceste meleaguri, prin prezentarea fenomenului artistic popular. De asemenea, sunt reprezentate două dintre ocupațiile specifice zonei Dornelor: creșterea animalelor și plutăritul. În incinta muzeului au fost reconstituite două interioare tradiționale din zonă, care prezintă vizitatorilor armonia și farmecul organizării interiorului unei case țărănești. În colecție se găsesc exemplare ale portului popular bucovinean, unelte meșteșugărești și ceramică din zona Bucovinei.

www.inforegio.ro

“Investim în viitorul tău ! Proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul
European pentru Dezvoltare Regională.”

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe co-finanţate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro