11 in Vatra Dornei
|

Tur de Watra

Tur de Watra este un mini-circuit turistic, dedicat turiștilor care sosesc în stațiune și doresc să cunoască mai bine povestea locului, odinioară sat, târg și apoi oraș anexat Imperiului Austro-Ungar.
Vizitând vechile străduțe ale micului nostru burg , într-o atmosferă boemă, afli povești și legende, începând cu primele atestări documentare și până în prezent, marcând în același timp, momentele importante din istoria comunității noastre și tradiția balneară dorneană cu specificul ei.

Din punct de vedere cultural, îți oferim informații despre scriitorii și artiștii locului și despre importanța operei lor în peisajul dornean.

Vechile clădiri din Vatra Dornei și rolul lor în comunitate, cele două mari conflagrații mondiale și amprenta lor în timp, oameni, obiceiuri și tradiții, despre toate acestea povestim la Tur de Watra.

Durata programului este de maxim 2 ore și se desfășoară pe tot parcursul anului, în condiții de vreme favorabilă.

Principalele obiective turistice dedicate acestui mini-circuit

  • Gara Vatra Dornei Băi
  • Casa Vladimir
  • Casa de cură a ofițerilor (maternitatea)
  • Hotelul Traian (spitalul municipal)
  • Biserica de rit catolic
  • Primăria Municipiului Vatra Dornei
  • Strada pietonală Luceafărului
  • Stabilimentul balnear
  • Parcul Municipal cu Aleea scriitorilor și artiștilor
  • Foișorul (Pavilionul muzical)
  • Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor”

– Programări

turism@visitvatradornei.ro

0744 899 312 – Andrei Bălău – inspector de specialitate în turism/salvator montan

facebook messenger VisitVatraDornei