Municipiul Vatra Dornei este situat în partea sud-vestică a județului Suceava, în Depresiunea Dornelor, având următoarele coordonate geografice: 47° 21′ latitudine nordică și 25° 22′ longitudine estică. Vecinii orașului sunt următoarele comune: Pojorâta (la nord), Iacobeni (la nord-vest), Dorna Candrenilor (la vest), Șaru Dornei (la sud) și Dorna-Arini (la est).

Vatra Dornei reprezintă o așezare depresionară tipic montană, fiind situată în partea de nord a Carpaților Orientali, la o altitudine medie de aproximativ 800 de metri. Orașul este dispus în Depresiunea Dornelor care are următoarele limite: Munții Rarău și Giumalău la nord-est (cu Vârful Bârnărel – 1.321 metri), Munții Călimani la sud (cu Vârful Dealu Negru – 1.302 metri) și Munții Suhard la nord (cu Vârful Runc – 1.149 metri). Geologia teritoriului este formată din șisturi cristaline (Munții Suhard, în partea de nord) și din roci de natură vulcanică (Munții Călimăni, în partea de sud).

Municipiul este așezat la confluența râurilor Bistrița Aurie și Dorna. În afară de aceste două cursuri de apă principale, la confluența cărora s-a format Depresiunea Dornelor, localitatea mai este străbătută de câteva pârâuri: Argestru, Chilia, Colăcelul, Roșu, Negrești.

Clima este una temperat-continentală, cu o temperatură medie anuală de 5,2 °C. În luna iulie media este de +15 °C, iar în luna ianuarie este de -6 °C.

Temperaturile extreme înregistrate la Vatra Dornei sunt următoarele: +36,4 °C (în data de 18 iulie 1904), respectiv -36,5 °C (în data de 13 ianuarie 1950).

Precipitațiile sunt abundente și ating aproximativ 800 mm. Numărul de zile cu zapadă într-un an ajung la aproximativ 120 zile/an. Cea mai lungă perioadă ploioasă înregistrată la Vatra Dornei a fost în august 1908 (14 zile). Presiunea atmosferică medie este de 690 mm în luna ianuarie, respectiv 694 mm în luna septembrie.

Bucovina este un tărâm de basm, cu încărcătură spirituală bogată. Aici, prin susurul izvoarelor și adierile de vânt, natura vorbește pentru cine știe să asculte. În sânul Bucovinei ne aflăm noi, dornenii, socotindu-ne oameni calzi, primitori și mândri de moștenirea noastră și bucuroși să o împărtășim cu cei ce ne trec pragul.

Povestea locului începe demult, încă de pe vremea întemeierii statului Moldova. Numele localității, conform unei povestiri, ar fi legat de legenda domnitorului Dragoș Vodă și a dragostei lui pentru păstorița Dorina, ucisă de acesta din greșeală. Râul pe malul căruia s-a petrecut drama, în amintirea ei, poartă și astăzi numele de Dorna.

Dicționarul limbii române editat de Academia Republicii Populare Române în anul 1958, explică noțiunea „dornă” prin bulboană sau vale cu apă. Slavii au numit așezarea mlăștinoasă „dolină”, romanii au numit-o „durnacum”.

Prima atestare documentară a localității datează din anul 1592. La 14 mai 1600 Mihai Viteazul trimite spre Moldova armata condusă de generalul său, Baba Novac. Acesta urmează drumul prin Candreni, peste Mestecăniș, spre Câmpulung și apoi spre Suceava, în urmărirea domnului Moldovei Ieremia Movilă.

Anul 1775 înseamnă intrarea Dornei sub stăpânire austriacă, iar locuitorii din Dorna devin iobagi ai domeniului împărătesc Câmpulung. Din pricina faptului ca locuitorilor li se iau drepturile la cârciumărit, pescuit, morărit, li se pun taxe pe fânețe și păduri și sunt obligați să presteze munci neplătite la diferite lucrări edilitare inițiate de coroană, iau naștere conflicte care durează aproape un secol. Pe teritoriul târgului Dornei se desfășoară numeroase dispute sângeroase, care sfârșesc prin însemnate pierderi de vieți omenești.

Locuitorii Dornelor încearcă să pună capăt opresiunilor și nemulțumirilor prin plângeri repetate la împărat și la autoritățile locale dar ele nu pot fi soluționate până în jurul anului 1850, când este abrogată vechea constituție austriacă și începe perioada de 11 ani a absolutismului monarhic.

Evoluția edilitară și urbanistică a localității Dorna este strâns legată de descoperirea uriașelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafață de mai multe zeci de kilometri pătrați și cunoscute de ciobanii locului încă din anul 1750, fiind botezate de aceștia „izvoare cu burcut”.

Instalarea lui Vasile Deac în funcția de primar al orașului, coincide cu perioada când se studiază de către oamenii de știință ai vremii și de către administrația Bucovinei și a Câmpulungului dezvoltarea stațiunii balneare Vatra Dornei.

În deceniul următor instalării lui Deac, Fondul Bisericesc din Cernăuți devine proprietarul izvoarelor de ape minerale și al așa-zisului institut balnear. În această conjunctură se pune tot mai acut problema dezvoltării băilor la nivelul edilitar al stațiunilor cunoscute deja în Europa. Ajutat de arhitecți și oameni de știință, proprietarul băilor întocmește un proiect pentru construirea unor edificii de tratament, cazare și petrecere a timpului liber, pe care dorește să-l materializeze în afara dezvoltării urbanistice a localitații.

Proiectul Fondului Bisericesc este supus în anul 1883 aprobării împăratului Franz Joseph și prin aprobarea acestuia, proiectul căpătă posibilitatea intrării în execuție. Modul de a gândi al autorităților Fondului Bisericesc nu îi convine primarului Vasile Deac și, consultându-se cu arhitecți și oameni de știință recunoscuți în epocă, ajunge la concluzia că singura posibilitate de a forța dezvoltarea târgului concomitent cu stațiunea balneară este solicitarea unei audiențe la împăratul Franz Joseph. Obține audiența la împărat în anul 1886 și, odată cu aceasta, aprobarea pentru dezvoltarea urbanistică a localității Vatra Dornei, pe teritoriul central al căreia urmau să fie instalate Palatul Comunal, Palatul Național, clădirea școlii primare, Gara Mare și Gara Băi, Biserica romano-catolică și Templul Evreiesc.

Vatra Dornei este declarat oraș al Imperiului Austro-Ungar la 17 decembrie 1907. Primul Război Mondial aduce luptele pe creasta munților din jurul orașului Vatra Dornei transformându-l pe acesta și stațiunea într-o fortăreață armată a austro-ungarilor. Staționarea trupelor la Vatra Dornei durează aproape doi ani, timp în care sunt distruse și orașul și stațiunea, dar după unirea Bucovinei cu Regatul României se pune problema refacerii și administrării băilor. În anul 1919 se formează un consorțiu care ia în arendă stabilimentele balneare pe termen de un an. Acțiunea se repetă în anii 1920, 1921 și 1922, dar condițiile de arendare sunt nefavorabile administratorului (Fondului Bisericesc) pentru că oferă arendașilor venituri uriașe în timp ce câștigul proprietarului este derizoriu.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial și în special în a doua sa parte, anii 1943-1944, stațiunea balneară Vatra Dornei suferă nenumărate distrugeri. Orânduirea instalată după 1945 preia băile prin actul naționalizării de la 11 iunie 1948 și începe o vastă campanie de refacere și modernizare a tuturor obiectivelor care constituiau averea stațiunii. Imediat după 1950, stațiunea balneară Vatra Dornei intră în exploatare la întreaga capacitate și până în 1989 continuă să se dezvolte în toate planurile: medical, de agrement, de odihnă, etc. În anul 2000, orașul este ridicat la rangul de municipiu.

Indiferent de scopul vizitei tale, Vatra Dornei îți oferă prilej de ședere. Dacă ești o persoană activă și iubești natura, îți oferim o paletă largă de activități specifice, iar dacă ești un pasionat de istorie, cultură sau tradiții, te invităm să răsfoiești file din trecutul Dornei.

• Țara Dornelor, pe lângă formele tradiționale de turism (cultural și balnear) oferă turiștilor și cea mai revitalizată și modernă formă de turism: cea activă. Această filosofie turistică nouă combină aventura, ecoturismul și aspecte culturale atunci când vine vorba de parcurgerea unui tur de descoperire. Turismul activ are drept scop combinarea recreației cu educația, incercând să le arate turiștilor cât de importantă este protecția mediului în timp ce se distrează și profită de ceea ce ne oferă Mama Natură. Aici, în Țara Dornelor, turiștii pot alege dintr-o varietate mare de opțiuni: cicloturism, escaladă – alpinism, nordic walking, paintball, ski, ATV, river-rafting, via – ferrata sau tiroliana.
• Românii au fost dintotdeauna legați de datinile strămoșești, pe care le-au respectat cu sfințenie la vreme de sărbătoare. În ultimii 20 de ani, influențele Occidentului au pătruns în casele noastre, dar încă mai există locuri în țară, printre acestea numărându-se și Ținutul Dornelor, în care obiceiurile străvechi se păstrează la loc de cinste.
• Elibereaza-ți mintea și bucură-te de beneficiile unei băi speciale! În Vatra Dornei băile de tratament îți oferă o experiență unică! Trebuie doar să te relaxezi și să permiți simțurilor tale să fie de-a dreptul încântate! Mai mult decât atât, nu uita de beneficiile extraordinare aduse de aceste tratamente sănătății tale.
• Adevărat „perimetru al memoriei”, unde istoria se întâlneşte cu experienţa milenară a tradiţiei poporului român, Ţara Dornelor este încă un teritoriu bogat în valori de patrimoniu etnografic, de spiritualitate străveche şi de ospitalitate exemplară.
• Traseele montane îți stau la dispoziție. Alege un traseu conform nivelului tău de pregătire și fii hoinar pe potecile munților ce străjuiesc Vatra Dornei.
• Drumul care unește – Via Transilvanica, un alt motiv întemeiat să ne vizitezi. Găsești borna 100 chiar la Centrul de Informare și Promovare Turistică. În plus, tot aici îți certificăm și calitatea de hoinar Via Transilvanica.

“Apăi, Diac îi cel mai bun!”

Dornean, prin naştere, fiu al ciobanului Pentelei Deac. Născut la 10 aprilie 1824. Copilăria şi-a dus-o mai mult prin munţi, doinind din trişcă. De flăcăuan, îi plăcea să stea printre bătrânii satului, să le asculte sfaturile. Revista „Deş­teptarea” din Cernăuţi îi consacră un amplu articol în anul 1894. Aflăm că, foarte tânăr fiind, era luat de mai-marii aşezării la întâlnirile cu mandatarul şi deputaţii austrieci, fiindcă „băiatul era curajos şi avea mintea înţeleaptă”. Fiindcă avea dârzenia să iasă în faţă şi să ceară cu diplomaţie drepturile comunei. În cele din urmă a fost angajat cu săptămâna, la mandatarul regiunii, supraveghiindu-i acestuia toate rânduielile.

„Nu s-a spurcat niciodată nici cu rachiul, nici cu ţigara sau luleaua”, cele două mari rele care strică averea, mintea şi sănătatea omului. Când au fost alegeri comunale, toţi dornenii l-au vrut primar, dar el a zis nu.

A convins populaţia să aleagă un om mai bătrân, el rămânând doar sfetnic în comitetul sătesc. Asta, până în anul 1875. Înainte de acele alegeri, comitetul nu găsise niciun om potrivit pentru o asemenea funcţie. A fost trimis la Vatra Dornei, ca să rezolve problema, prefectul provinciei Bucovina, care s-a întâlnit cu intelectualii ţinutului. Toţi i l-au propus pe Deac.

Întrebându-l, prefectul, pe cine socoteşte el că ar fi bun de primar, ţăranul a răspuns cu sinceritate: „Dacă mă întrebaţi, socot că eu aş fi cel mai bun”.

La auzul acestui răspuns, toţi cărturarii au strigat: „Da, dacă Diac primeşte să fie primar, apoi el îi cel mai bun!”. Prefectul s-a înfuriat. Nu putea accepta ca în fruntea unei comune bucovinene să fie un analfabet.

N-a mai făcut alegeri în ziua aceea, ci le-a amânat pentru două săptămâni. Dar şi atunci, tot Deac a fost propus. Prefectul a fost nevoit să accepte iar Deac a fost ales cu unanimitate de voturi.

27 de ani la rând, până ce s-a retras, dornenii l-au vrut în fruntea lor doar pe el. Într-un sejur de-o lună la Dorna, în anul 1888, marele A.D. Xenopol scria:

„Acest primar nu ştie carte, însă prin inteligenţa lui şi spiritul lui practic, bate pe mulţi ştiutori de carte. Toate socotelile comunei le ştie pe de rost, umblă în toate părţile ca să vadă personal nevoile aşezării, nu deschide punga comunei decât pentru trebuinţe stricte şi s-a jurat să nu facă, cât va fi el primar, nicio datorie. (…) Acest om fără carte pre­ţuieşte învăţătura. La un ospăţ dat de dânsul pentru realegerea sa ca primar, el a ţinut o cuvântare pe care ar putea-o invidia mulţi oratori. El închină un pahar spre propăşirea învăţăturii, sfârşind cu următoarele memo­rabile cuvinte: «În vremea mea, era veacul întunericului, acuma e cel al luminii!»“.

Performanţele lui Vasile Deac au uimit lumea. Încă din al doilea an de mandat, a introdus iluminatul public. A făcut drumurile. Podul nou peste Dorna.

În 1878, s-au deschis două farmacii şi s-au început lucrările la Policlinică. În acelaşi an, Deac l-a convins pe ministrul Agriculturii, contele Julius Falkenhein, asupra necesităţii ridicării la Vatra Dornei a unui stabiliment balnear modern.

Iar în 1880, a înaintat Ministerului de Interne austriac lista cu semnăturile populaţiei, prin care se solicita statutul de oraş.

O staţiune! Una de nivel interna­ţio­nal!

Ăsta a fost visul acestui ţăran analfabet, care şi-a luat de partea lui toţi savanţii epocii. Cercetători precum Brang, Loebel, Ziffer, Ludwig, Stür erau elita Austriei în domeniu.

I-a ţinut la Dorna ani la rând, finanţându-i să studieze în amănunt apele minerale şi toate oportunităţile locului. Apoi să plece în vizite de documentare în Franţa, Germania şi Italia, spre a analiza cum sunt făcute alte staţiuni de prestigiu. Aceştia au realizat ma­cheta întregului oraş.

Primarul Deac a asigurat fondurile necesare pentru lucrările de investiţii, prin valorificarea materialului lemnos din pădurile comunale, plus dobân­zile din sumele depuse în bănci.

Cu toate astea, Ministerul de Interne s-a opus vehement. I-au pus piedici lui Vasile Deac. L-au refuzat şi amânat. Până la urmă, au aprobat doar construirea unei staţiuni balneare modeste, de nivel local (regional).

Dar primarul, sprijinit de cercetările oamenilor de ştiinţă austrieci, nu s-a mulţumit cu atât. Întrucât toate insistenţele şi în­cercările de negociere eşuaseră, nu mai era decât o singură soluţie: un drum la Împăratul.

La masă cu Franz Joseph

A plecat singur. Mic, călare pe un cal înalt. Aşa spun documentele. Februarie, 1886. A trecut prin zăpezi munții Dornelor, apoi Ardealul și Apusenii.

Și apoi toată Ungaria și mai departe. Crăcănat în șa, ițarii strânși pe picior abia-i ajungeau până-n scări. Îl vezi în poză: scundac, mustață vârtoasă, bundă de dihor, chimir lat.

Țăran analfabet, se semna cu degetul. Dar figura-i e dârză, decisă să treacă de orice obstacol. Trei zile și jumătate a făcut până la Viena.

Astăzi se ştie cu precizie locul unde a fost primit la Viena Vasile Deac de către Împăratul Franz Joseph: în aripa dreaptă a Palatului Hoffburg, la parter, unde se află azi Biblioteca Naţională a Austriei.

Acolo a descălecat bucovineanul, după patru zile de drum, pornind direct către gărzile imperiale. Şeful de Cabinet l-a luat deoparte şi i-a explicat protocolul: când intri, te aşezi în genunchi şi te adresezi cu „Fiţi binecuvântat, Maiestatea Voastră”…

Pri­marul a păşit răspicat spre suveran şi, fără sfială, a rostit un „Bună ziua”, ferm şi amabil, totodată, în limba germană, pe care ştia să o vorbească din familie, ca orice bucovinean, dar să o scrie, niciun cuvânt.

Apoi a rămas în picioare, „drept ca un brad”, zic oamenii, aşteptând să fie poftit înăuntru. Împăratul a admirat demnitatea asta a lui. L-a invitat să-şi susţină pricina.

Acolo, pe o masă tivită cu aur, a început Vasile Deac să înşire „mini-machetele” şi planurile, pornind să vorbească dârz şi concis despre tot ce avea de gând să realizeze în târgul lui îndepărtat. O lună de zile stătuse să memoreze aceste proiecte realizate europeneşte de cei patru savanţi. Pe de rost le ştia, filă cu filă. La orice întrebare era pregătit să răspundă. Această întâlnire din anul 1886 e descrisă în documentele imperiale de la Viena: Franz Joseph îl asculta cu admiraţie pe primarul analfabet, vădit impresionat de expunerea lui.

La sfârşit, Vasile Deac a zis nişte cuvinte care s-ar putea traduce astfel: „Mărite Împărate, dacă Dumnezeu lucrează pentru noi şi ne dă apă vindecătoare, de ce n-am fi vrednici să folosim binefacerea dumnezeiască pentru însănătoşirea celor mulţi şi suferinzi?”.

Rezul­tatul a fost incredibil de rapid: Împăratul a aprobat pe loc proiectul. După atâţia ani de împotriviri, a fost nevoie de numai o oră de discuţie faţă în faţă Franz Joseph. Kaiserul austriac a lăudat documentaţia, considerând-o valoroasă, i-a lăudat primarului talentul administrativ. A semnat pentru alocarea unei sume impresionante de bani, necesari ridicării staţiunii. Apoi l-a invitat pe Deac la masă, alături de dânsul, un gest absolut unic în protocolul Curţii, care l-a uimit şi pe şeful de Cabinet. După masă, a trimis ordonanţa să îi aducă decoraţia „Crucea de argint cu coroană pentru merite”, cea mai înaltă distincţie imperială în domeniul administraţiei. Împăratul a pus-o el însuşi pe bunda ţăranului bucovinean, promiţându-i că va să vină la Vatra Dornei în vara anului 1899, la inaugurarea staţiunii. L-a îmbrăţişat şi au bătut palma. Uluit de această izbândă, Mitropolitul Bucovinei, Silvestru Murariu-Andrucovici, pleacă şi el la Viena, în luna mai a anului 1886, spre a-i mulţumi personal Împăratului, de pe poziţia unui rang mai înalt.

Dar demersul lui Vasile Deac a fost considerat cel mai spectaculos succes al unui primar din toate ţările stăpânite de Imperiu, din afara graniţelor Austriei şi Un­gariei.

„Perla Imperiului Austriac în Bucovina” și resturile unei măreții jefuite

Ce-au hotărât s-a respectat întocmai: termenele de predare ale clădirilor, în ziua fixată, „la cheie”, cheltuirea banilor ţinută cu stricteţe, până la ultimul florin. „Din nimic”, se ridica zi de zi un oraş fabulos, întocmai ca-n planurile din desagă. Au fost aduşi meşteri veneţieni, s-au mobilizat forţe de muncă impresionante.

În zece ani, toate clădirile staţiunii au fost înălţate. Cel dintâi hotel, „Carol”, era mereu plin de oaspeţi străini, aşa că au început să se ridice şi altele. Iar la final, Cazinoul! Clădirea-simbol a oraşului, „Perla Imperiului Austriac în Bucovina”. Aşa cum a promis, împăratul însuşi, cu fiul său, au venit să vadă „minunea”, pe 10 iulie, 1899.

Cazinoul din Vatra Dornei (o splendoare arhitectonică) s-a păstrat până acum 30 de ani, când a fost abandonat total. Distrus, aşa cum nu fusese nici în timpul războiului, de armata germană. Imediat după Revoluţie, au început să se fure imensele policandre de cristal, căzile de cupru, fiecare fărâmă de marmură de Carrara… Ză­brele de fier ruginit sau fâşii de pungi cenuşii, azi, astupă zidurile descărnate, dincolo de care se văd bălăriile ce-au năpădit prin saloane. În prezent, cazinoul a fost renovat.

În faţa Palatului Comunal al primăriei, bustul vânjos al lui Deac are încă zăpezi pe umeri.

Muzee întregi, toată cultura şi etnografia acestei părţi de Bucovină sunt adăpostite în această clădire seculară.

„Sala oglinzilor de cristal”, în care s-ar putea contempla şi azi regii Europei, e impresionantă. Nicio primărie a vreunui orăşel ro­mânesc nu s-ar putea lăuda cu o asemenea cameră de consiliu. În mijloc, o imensă masă ovală de stejar, în jurul căreia sunt jilţurile originale, purtând pe spetează vechea stemă a Moldovei. Boltitele ferestre, cu stucatură aurită pe margini, sunt imense, şi lumina curge prin ele şuvoi. Candelabre de cristal strălucesc din tavanul sculptat migălit. Un tablou cât zidul, al primarului ţăran se află în holul aristocratic de la intrare.

Iar sus, la capătul scărilor ample, cu balustrade de marmură albă, într-unul dintre ultimele birouri de la capătul unui coridor îngust, sunt camera şi birouaşul de lemn, la care stă primarul de azi al localităţii. Pe scaunul legendarului Vasile Deac.

Un foc de pistol

Epoca lui Vasile Deac s-a încheiat în anul 1902, când acesta a plecat din primărie, fiind prea bătrân. Succesorul său, un anume George Botezat, a devenit repede slugă a cercurilor austriece, care l-au instigat să-l denigreze pe Deac. Vechea ranchiună, când primarul analfabet trecuse peste capul autorităţilor locale bucovinene, adresându-se Imperiului, pentru a transforma Vatra Dornei în staţiune de nivel internaţional, nu pierise. Folosind presa vremii, acest Botezat, care-i fusese secretar lui Vasile Deac, l-a defăimat public pe acesta, acuzându-l că ar fi deturnat 100 de lei din fondul primăriei, pentru terminarea Cazinoului.

Urmarea a fost dramatică. Vasile Deac s-a sinucis. Omul cel tare, care avusese putere să meargă până la împărat, ţăranul analfabet care fusese în stare să ridice un oraş, n-a fost în stare să se apere de acuzaţiile murdare ale celui mai apropiat om al său. Şi n-au sărit nici alţii să-l apere. Bătrân şi singur, cu onoarea sfărâmată, jignit până în adâncul fiinţei de acuzaţia de hoţie, a preferat să-şi tragă un glonţ în tâmplă. Era o zi de vară, pe 12 august 1909.

Eveni­mentele din acea zi au fost relatate ulterior de familie. Bătrânul Deac n-a vorbit cu nimeni de dimineaţă. Părea preocupat de ceva, absent. S-a îmbrăcat în straie curate, ţărăneşti. A dat de mâncare la vite. A închis grajdurile. Avea gospodărie rodnică, pământuri, copii, nepoţi…

L-au văzut mângâind calul pe frunte, de multe ori, şoptindu-i mereu ceva la ureche. Apoi s-a dus în camera „de bună”, unde a scris nişte socoteli prin care încerca să-şi dovedească nevinovăţia. Apoi şi-a scris testamentul: „Vrednic de a purta pecetea mea să fie acel primar care va izbuti să zidească ce­laltă jumătate din Palatul Comunal… Până atunci, această pecete să se odihnească în pace. Amin.”
Iar la sfârşit, a scos un pistol dintr-un scrin şi şi-a tras un glonţ în tâmplă. Asta a fost tot.

N-a simţit dorinţa să dea explicaţii. Să se dezvinovăţească în faţa cuiva. La înmor­mântarea lui a venit tot oraşul. Deşi sinucigaş, a fost îngropat cu mare cinste, chiar la intrarea în cimitir.

Asociaţia Preoţilor „Vladimir” din Vatra Dornei, a făcut această excepţie, fiindcă Deac sprijinise ridicarea multor biserici. Toţi preoţii au semnat că-şi dau acordul să slujească şi să-l îngroape acolo. Mormântul e şi azi la intrare. Cimitirul s-a extins în părţi, ca un alai, ca aripile unei păsări. Parcă anume ca să-i lase lui locul de dinainte, la stradă.

În ziua aceea de vară, tot oraşul a plâns. Zic ziarele că „s-au golit casele de oamenii care ieşiseră în urma sicriului”. Murise un ţăran. În urma lui au rămas palate.

Sursa: www.cunoastelumea.ro

• Pentru o îndrumare exactă în cadrul destinației, cazări sau informații, apelează cu încredere la serviciile Centrului de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) din localitate, situat pe Strada Gării nr. 1, vis-a-vis de Gara Băi.

• Pentru informații legate de traseele montane din zonă, apelează la serviciile Salvamont Vatra Dornei sau sună la 0-SALVAMONT;

• Instalează aplicația Salvamont, prin apăsarea butonului 112, în caz de urgență, salvatorii vor ști în secunda următoare locația ta exactă;

• Informează Salvamont Vatra Dornei despre intenția ta de a pleca pe un anumit traseu. În caz de urgență, timpul de intervenție se scurtează considerabil.

Încondeierea ouălor

În Ciocăneși, satul-muzeu din apropiere de Vatra Dornei, ai ocazia să fii martor la încondeierea ouălor, meșteșug cu rădăcini ce au pătruns adânc în tradiție și cu o vechime de peste 100 de ani. Formele și desenele imortalizate cu ceară, amintesc de țesăturile de pe costumele și cămășile populare și sunt în strânsă legătură cu acestea.

Organizator ateliere încondeiere ouă:

• Marilena Niculiță – meșter popular și director al Muzeului de Ouă Încondeiate din Ciocănești
• 0744.589.977

Sculptura

Unul dintre meșteșugurile cel mai bine păstrate este sculptura. Te invităm să îl cunoști pe Mihai Vleju, artist prelucrător în lemn și os din Dorna Arini. Ca fapt divers, el își făurește creațiile cu bucăți de lemn, uscat de vreme, pe care le culege din păduri. Tradiția sculpturii este transmisă și următoarelor generații, el predând și inspirând copii la Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Festivalul Cetinii a fost creat în anul 1996 de sculptorul Mihai Vleju, sărbătoare populară la care turiștii descoperă tradițiile și gastronomia, iar meșteșugarii își expun lucrările, bineînteles, existând posibilitatea să achiziționați una dintre ele sau chiar mai multe.

Șezătoarea din Vatra Dornei  

Șezătoarea din Vatra Dornei este un grup special. Printre povești despre tradiție și traiul strămoșilor, acul, mânuit cu multă dragoste, își croiește drum prin pânză, desenând cu ață modele pe ii, cămăși, bundițe, cămășoaie, ștergare, perini, năfrămi și batiste. Îndrumător pe calea autenticului este doamna Minorica Dranca.

Locul unde se întâmplă totul este  Muzeul de Etnografie Vatra Dornei, aflat în incinta clădirii primăriei.

Ținutul Călimanilor – brânzeturi maturate

Păstrăvăria lui Andrei – produse și preparate din păstrăv

Apicultor Popescu Dumitru – produse apicole

Brânzeturi Călimani

La Izvorul Dornei – preparate din lapte și brânzeturi

Păstrăvăria la Poalele Călimanilor

Cămara lu’ Buni – dulcețuri/siropuri, produse cosmetice de casă, creme cu plante medicinale

Stâne turistice

– Stâna Turistică Telescaun

• 0743.690.799

– Stâna Turistică Măgura