-3 in Vatra Dornei
|

Via Transilvanica

Proiectul asociației Tășuleasa Social, inițiat în anul 2018, urmărește marcarea și amenajarea unui traseu turistic și de pelerinaj de peste 1.000 km. Acesta străbate 10 județe – Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Pornește de la Putna, în Bucovina, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu-Severin.
Scopul proiectului este de a pune în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale, cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public, este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care vor putea să îl străbată la pas, cu bicicleta ori călare.

Odată cu inaugurarea noilor tronsoane a fost lansată și aplicația pentru mobil Via Transilvanica. Aceasta este disponibilă pentru descărcare gratuită în AppStore și PlayStore, cu versiuni pentru Android, respectiv iOS.

Drumul urmează să fie marcat cu elemente de identificare specifice, din materiale durabile, care să permită orientarea călătorului pe parcurs. Traseul este marcat în culorile specifice: portocaliu și alb (săgeată portocalie pentru direcția Drobeta Turnu‑Severin și albă pentru direcția Putna). Marcajul specific este un T portocaliu, într‑un cerc de aceeași culoare, pe un fundal alb. Trecerile de drumeți (pietoni) vor fi semnalizate cu tăblițe specifice, la fel ca avertismentele întâlnite pe traseu. La fiecare kilometru, o bornă kilometrică din andezit, cu logoul VT și o sculptură (realizate de sculptori studenți) va arăta kilometrul la care se află călătorul.

La Centrul de Informare și Promovare Turistică Vatra Dornei îți putem certifica și calitatea de drumeț printr-o ștampilă pe Carnetul drumețului VT și te fotografiem, dacă dorești, cu borna kilometrului 100 aflată chiar la sediul nostru.

Via Transilvanica este un proiect al organizației Tășuleasa Social, ONG cu sediul în Pasul Tihuța, în județul Bistrița‑Năsăud, care desfășoară acțiuni cu caracter educațional, social, de mediu, cultural etc.

Sursa: www. green-report.ro.